Cartea Întâi
1
Sub cerul cenușiu de toamnă, la marginea satului, se întindea spânzurătoarea nouă și sfidătoare. Supravegheați de un caporal scund, negricios, doi soldați bătrâni săpau groapa. În dreapta era cimitirul militar, înconjurat cu sârmă ghimpată. Satul Zirin, cartierul diviziei de infanterie, se ascundea sub o pânză de fum și de pâclă. Spre miazănoapte se vedeau ruinele gării și linia ferată.
Un vânt tomnatic începu să bată dinspre satul cufundat în ceață. Pe cărarea cimitiului se apropia un ofițer. Caporalul, vădit emoționat, își îndemnă muncitorii să sape groapa mai repede, deoarece curând avea să sosească convoiul generalului. Ofițerul se apropia șovăitor. Era mijlociu ca statură și nu parea să aibă mai mult de 35 de ani. Acesta a observat că lipsea scăunelul, de aceea caporalul plecă în grabă în satul scăldat în ceață. Ofițerul era Apostol Bologa, locotenent. În timp ce făcea inspecția dădu peste căpitanul Otto Klapka, carea abia sosise de pe frontul italian. Bologa se simțea rușinat de situația creată. Locotenentul Bologa îl puse repede la curent cu situația dată, spunându-i că era spânzurat un sublocotenent ceh, Svoboda, care era acuzat de dezertare și se pregătea să ofere dușmanilor hărți și planuri importante. Îi mai spuse că personal a participat la condamnarea învinuitului de către Curtea Marțială, iar toate voturile au fost unanime. De fapt, nici învinuitul nu a adus argumente de nevinovăție și, și-a primit sentința în tăcere. Ambii erau ofițeri în rezervă, căpitanul Klapka pe timp de pace fusese avocat, iar Apostol Bologa-profesor la Universitate.
Dinspre sat, un grup de ofițeri se apropiau cu o gravitate solemnă. În frunte venea însuși comandantul diviziei, mic, gras, cu picioarele scurte și foarte roșu la obraz. Au coenștientizat că lipsea călăul, iar înlocuitor a fost chiar caporalul. De pe front fusese aduși soldați înadins ca să vadă execuția. Preotul se opri la marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă. Curând se făcu o roată de oameni în jurul spânzurătorii. Condamnatul, uitându-se jignit la general, păși pe movila de lut proaspătă. Svoboda fuse pus în ștreang într-o haină civilă cu gulerul răsfrânt, care-i lăsa gol gâtul alb, subțire și lung. Pe urma își scoase pălăria, își netezi părul pe frunte și sărută lacom crucea din mâna preotului, închinându-se repede. Svoboda își puse singur capul în ștreang, iar caporalul smulse năuc scaunul de sub picioarele suferindului. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurături grăbite, din ce în ce mai albă.
Mulțimea se risipea. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul căruia vântul îi zvârcolea aripile hainei. Întunericul se înăsprise, încât înțepa ochii. Pe câmp, siluete negre se mișcau de ici-colo, parcă toți oamenii s-ar fi prefăcut în stafii fără odihnă. Numai spânzurătoarea albea nepăsătoare, împrejmuită de crucile albe din cimitirul militar….
Va urma…
Autor: Dumitru Țapordei (Pikachu Psih)
Teme pentru acasa 